Cer o revizuire completă, transparentă și democratică a regulamentului, inclusiv reducerea drastică a nivelului permis de contaminare în caz de accident nuclear.
În caz de accident nuclear, cer interzicerea imediată a produselor agricole din zonele contaminate, această măsură poate fi relaxată numai după obținerea de informații fiabile privind amploarea, natura și intensitatea nivelului radioactivității.
Distribuția de alimente necontaminate trebuie să fie preferată și garantată în toate cazurile pentru copiii, bebeluși, femeile gravide și mamele care alăptează.
Nivelurile maxime permise de contaminare radioactivă trebui să fie definite în funcție de grupurile de risc și de persoanele cele mai vulnerabile pentru a proteja întreaga populație. Regulamentul trebuie să menționeze în mod clar nivelul de risc și doza considerată acceptabilă de către autorități, ipotezele făcute de experți pe cît și obligațiile și procedurile de verificare în situații reale.
Cer ca standardele de protecție împotriva radiațiilor să nu mai fie definite în cadrul Tratatului Euratom a cărui misiune este dezvoltarea industriei nucleare, ci în cadrul Tratatului Uniunii Europene. Protecția sănătății publice nu trebuie să fie subordonată intereselor lobby-ului nuclear.